Mai 2007
Sambata dupa-amiaza, in toiul unei petreceri ma apuca chef de munte
(un mai fusesem de … duminica trecuta, Ciucas, singur). Conving repede
pe sotia mea, arunc 2 vorbe la parinti (aveam nevoie si de ei, pt copil)
si gata, stabilit, mergem. Nu stiam inca unde, dar ce mai conta!
Duminica dimineata, la 07.30 ma hotarasc – VALEA HOROABEI, premiera
pentru mine. Plecam cu masina spre Padina. Eu sotia, copilul de 3 ani,
si ceva parinti de-ai nostri, deh, trebuie sa ramana cineva cu copilul
peste zi
Lejer drum pana la Moroieni si apoi 30 km de chin pana la cabana. De
fapt ma bucur ca nu este asa usor drumul, altfel ar fi la Padina mai rau
decat este acum.Ajungem la cabana (3.5 ore din Bucuresti) mancam ceva
si la 12.00 plecam pe traseu, eu si sotia mea, restul raman sa se bucure
de soare si verdeata prin jurul cabanei.Poteca pleaca din zona
“grataragiilor” dintre Padina si pestera Ialomicioara (sau Ialomitei, nu
stiu care este denumirea exacta) urmand firul raului, poteca fiind
destul de bine conturata.
Trecem printr-o poiana larga si intram serios pe traseu, in padure,
cu raul in stanga noastra. Dupa aproape 10 minute de la poiana trebuie
sa traversam raul, din piatra in piatra, mai difĂcil daca apele sunt
umflate – acum nu a fost cazul. Urcusul devine mai accentuat dar putem
folosi inca betzele. In dreapta noastra raul este din ce in ce mai
agitat si involburat si apar si mici cascade. Curand ajungem la Cheile
Horoabei (punct marcat de existente unei inscriptii din lemn facuta de
cei de la PNMB parca) si la o cascada impresionanta. Renuntam la betze,
chiar inainte de cascada avem un pasaj mai expus, unde ne sunt de mare
ajutor cablurile existente. La un moment dat poteca nu este mai lata de
20 cm si avem o priveliste impresionanta chiar sub noi.Urcam continuu,
deja pe stanca si ne folosim si mainile din plin. Trecem prin 2 tuneluri
interesante, iar la iesirea din al 2-lea trebuie sa trecem din nou apa,
aici insa lucrurile sunt ceva mai dificile. Pietrele sunt acoperite de
muschi si verdeata iar daca apa este mare se poate folosi o structura de
metal care este chiar in mijlocul apei ca punct de sprijin pentru
balustrada din coarda, dupa ce vei fi demonstrat ca esti bun la
aruncarea cu lasso-ul.. Noi am trecut fara acest ajutor, foarte
folositoare betzele, dar am avut noroc de apa nu foarte mare. Oarece
emotii la tercerea pe un copac rasturnat, ud si plin de verdeata. Aici
Laura a cam luat apa la bocanci, ea avand o combinatie piele-textil, eu
doar piele.
Am ajuns cu bine pe celalalt mal si continuam urcusul prin padure.
Deja nu se mai aude raul, semn ca am trecut de izbucul Horoabei, stiu ca
si acest punct are o placa “memoriala” din lemn.
La un moment dat nu sunt sigur de poteca si decid sa o luam pieptis,
pe o fatza interesanta lunga de 12-15 metri dar cu multe prize si nu
foarte abrupta.. La capatul de sus al acesteia ajungem la baza unui
perete (in stanga noastra, cum urcam) si parca ghicesc o poteca ce vine
de jos de-a lungul peretului, dar un sunt sigur. De aici trecem printre
ceva copaci si ramuri cazute si observam din nou o poteca. Drum fara
probleme in continuare, noi am mers pe firul vaii.
Se indesesc copacii si jnepenii pe firul vaii, este foarte tentant sa
o luam pe versantul din dreapta (cum urcam) mai ales ca in fata se vede
un pisc urias ce pare sa inchida valea. Rezistam tentatiei, mergem in
continuare pe firul vaii, din ce in ce mai difĂcil din cauza jnepenilor
uscati si desi. Versantul din dreapta (cum urcam) este din ce in ce mai
atragator si nu mai rezistam. Urcam pieptis 2-3 minute si … merita!
Vedem firul vaii pe care am venit, iar in fata observam ca acel pisc de
care ne temem este ceva mai departe. Nu continuam pe versant decat 100 m
apoi revenim in firul vaii, acum fara jnepeni, coborand oarecum abrupt
si cu ajutorul unor jnepeni.Aici, firul vaii face putin dreapta (spre N)
si devine din ce in ce mai ingust. Noi am urcat pieptis pe o fatza de
iarba (cu multa zapada la baza) fara probleme si am iesit din vale (spre
V).Pana aici aproximativ 2.5 ore, mers lejer, dar fara pauze.Sus in
culme ne bucuram de vremea superba, cu soare si putin vant. Stam cam o
jumatate de ora si picotim. Vedem tot masivul, la Omu nici pic de nor,
Babele, Sfinxul, scaldate in soare. In caz de ceata este dificila
orientarea daca nu cunosti zona.Dar nu era gata. Pana in traseul
Omu-Strunga (banda rosie) mai este de urcat serios inca o jumatate de
ora pe fetze de iarba, acum uscata. Betzele intra din nou in actiune si
usor-usor iesim in creasta. Leaota se arata si ea in toate splendoarea.
Craiul nu se vede, mai mult se ghiceste in atmosfera incarcata de dupa amiaza.
A fost cea mai obositoare parte a traseului.De aici a urmat
plimbareala pana in saua strunga (10 minute). Refugiul din sa arata
foarte bine, priciurile sunt cam inguste dar, in caz de nevoie se poate
dormi lejer pe jos. Tot respectul pentru cei care l-au construit!
Trei bike-ri erau la masa si n-am rezistat sa nu le cer o bucata de
cas afumat … mmm, o minunatie! Au coborat si ei la padina.La vale, spre
Padina, in mers de gravida (vorba unui prieten) coborare continua cu
privelisti extraordinare. Nu ne-am grabit deloc, am savurat peisajul.A
fost o superba dupa amiaza de duminica, cu un traseu spectaculos, nu
foarte solicitant, cotat 1A (Walter Kargel, Turism Alpinism in Bucegi).
De mare ajutor pot fi betzele si o cordelina.
Timpii nostri de mers aproximativ (nu excelam la capitolul pregatire fizica):
cabana padina – poteca, 10 minute
valea efectiva, 2.5 ore
pauza - 30 minute
de la iesirea din vale – la poteca BR, 30-40 minute
poteca – saua strunga, 10 minute
saua strunga – cabana padina, 1 ora
MUNTE, ALPINISM, SANATATE
Fascinatia alpinismului nu vine, in general, din cautarea riscului sub orice forma. Placerea provine din abilitatea de a lua decizii si a continua traseul,in ciuda unui nivel crescut de nesigurantă si necunoscut.
